Ecclesiastes 2

Deșertăciunea plăcerilor

1Am zis atunci inimii mele:

„Voi încerca veselia,
să văd dacă este bună!“,
dar iată că și aceasta este deșertăciune.
2Am zis despre râs: „Este o nebunie!“,
iar despre veselie am zis: „Ce folos are?“.
3Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor.

4Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case și mi-am plantat vii, 5mi-am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. 6Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea de pomi care au răsărit. 7Mi-am cumpărat sclavi și sclave și am avut fii de sclavi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8Mi-am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi-am adus cântăreți și cântărețe și, delectarea fiilor omului, mai multe soții. 9M-am îmbogățit și mi-am mărit averea mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi-am păstrat și înțelepciunea.

10Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii
și nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie,
căci inima mea s-a bucurat de toată munca mea cea grea
și aceasta mi-a fost partea din toate eforturile mele.
11Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
și la tot efortul cu care le făcusem,
am înțeles că totul este deșertăciune și goană după vânt
și că nu există niciun câștig sub soare.

Deșertăciunea înțelepciunii și a prostiei

12Am cântărit apoi înțelepciunea,
nebunia și prostia.
Ce poate să facă omul care vine după împărat,
dacă nu tocmai ceea ce s-a făcut și mai înainte?
13Am înțeles că înțelepciunea
este mai folositoare decât nebunia,
tot așa cum lumina
este mai folositoare decât întunericul.
14Cel înțelept are discernământ,
dar nesăbuitul umblă în întuneric.
Am înțeles însă
că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă.
15Atunci am zis în inima mea:

„Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului,
atunci pentru ce am fost eu foarte înțelept?“.
Și am zis în inima mea:
„Și aceasta este deșertăciune!“.
16Căci o amintire veșnică nu va rămâne
nici în urma înțeleptului,
nici a nesăbuitului.
În zilele care vin totul este deja dat uitării.
La fel cum moare înțeleptul,
tot așa moare și nesăbuitul.

Deșertăciunea muncii

17Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt. 18Mi-am urât toată munca grea pe care am depus-o sub soare, al cărui rod îl las omului care vine după mine. 19Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire tot rodul muncii mele pe care am depus-o cu înțelepciune sub soare… Și aceasta este deșertăciune. 20M-am gândit până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza muncii grele pe care am depus-o sub soare, 21căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare, ca apoi să-și lase averea unui om care n-a muncit pentru ea. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău. 22Căci ce folos are omul din toată munca lui și din tot efortul pe care sufletul lui l-a depus sub soare? 23Într-adevăr, toate zilele vieții lui sunt pline de necazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune.

24Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să-și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El? 26Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, ca să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!

Copyright information for RonNTR